Nu sunt expert în economie sau politică

Nu sunt expert în economie sau politică, dar cred că bunul simț - acea calitate naturală a ființei inteligente - este tot ce avem mai bun pentru a face deosebire între adevăr și minciună. Într-o eră dominată de știri false și retorică inflamatorie, refuz să mă las sedus de populismul gol și zgomotos. Lideri care propun viziuni fantasmagorice despre o lume ideală, dar ruptă de mecanismele concrete ale societății, nu fac decât să alimenteze iluzii periculoase. Priviți la figuri precum Kim Jong-un în Coreea de Nord sau Vladimir Putin în Rusia, care au transformat manipularea într-o arta infernală. La fel de rupte de realitate apar, pe plaiurile noastre mioritice, vocile unor lideri locali, care promit soluții economice miraculoase fără a înțelege complexitatea lumii în care trăim. Nicolás Maduro din Venezuela sau Daniel Ortega din Nicaragua ilustrează același model: promisiuni grandioase care tind spre haos economic și represiune. Din aceași categorie fac parte și structurile fundamentaliste religioase din Asia care, prin mistificare, încearcă în mod nenatural să mențină oamenii la un nivel de cunoaștere demn de evul mediu.

Cei care îi susțin cu entuziasm, propagându-le ideologia, nu fac excepție. Sunt, la rândul lor, captivi ai unei realități distorsionate – oameni bine intenționați, poate, dar fără a fi ancorați în fapte concrete. În zona în care am crescut, o zicală veche surprinde perfect această iluzie: „Vorbește și Ion, că și el e om”. Vorbele goale nu costă nimic, dar pot distruge totul.

Către acești oameni potențial buni, dar încă prizonieri ai ignoranței, am un mesaj sincer și direct: nu vă amestecați în domenii la care nu vă pricepeți. Economia și organizarea socială nu sunt jocuri de noroc, ci mecanisme extrem de complexe, țesute din interdependențe infinite. Niciun om – oricât de inteligent sau educat – nu le poate stăpâni singur cu neuronii săi. „Personalitățile” menționate mai sus nu se remarcă prin expertiză, ci prin instinctul de dictatori, hrănit de cultul personalității. Ele nu construiesc; ele controlează.

Cât despre economie, lucrurile sunt surprinzător de simple: orice intervenție care subminează principiul natural al cererii și ofertei va genera, inevitabil, penurie și haos. Istoria ne-o demonstrează la fiecare pas – de la colapsurile comuniste la crizele autoritare. Lăsați-i pe cei care se pricep cu adevărat la politică și economie să conducă. Aveți dreptul sacrosant să vă informați și să-i alegeți pe cei mai competenți pentru un mandat limitat de patru sau cinci ani. Dacă nu dovedesc, îi schimbați. Dar întotdeauna în limitele legii; o lege imperfectă este infinit mai bună decât haosul anarhiei.

Cazul anulării alegerilor din noiembrie 2024 din România ilustrează perfect pericolele ignoranței. Decizia a fost regretabilă, dar justificată: nu oamenii liberi au votat, ci minți influențate de boți programați de servicii secrete rusești, care au corupt discernământul celor cu educație fragilă. Acolo nu au fost alegători conștienți, ci roboți biologici teleghidați de umbre cibernetice. Acest episod ar trebui studiat în toate institutele de învățământ serioase, ca lecție vie împotriva manipulării digitale. Doar așa vom putea preveni repetarea unor astfel de derapaje.

Pentru România, nu există decât un singur curs firesc: drumul european, în sânul Uniunii Europene. O organizație imperfectă, da, dar una care învață din greșeli și se perfecționează cu fiecare pas. După ce își va rezolva derapajele antidemocratice Rusia se va alătura Uniunii Europene, acolo unde îi este locul din punct de vedere geografic și cultural.

Să le dorim același progres viitoarelor Uniuni Americane, Africane și Asiatice – cei patru piloni în formare ai unei competiții sănătoase între culturi și oameni. Aceasta este singura cale prin care civilizația umană poate avansa. Și când nivelul nostru de conștiință va crește suficient – peste secole, poate –, vom ajunge la unirea completă a umanității într-o singură federație globală, unde toate interesele naturale ale omului vor fi recunoscute și respectate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Who Are the CERs?

The Vegan Diet: Gateway to the Evolution of Consciousness

Who are the CERs?