Ca inițiator al Căii Spirituale a CER-ilor, te invit să îți apleci atenția asupra acestui articol și a celui de la finalul său numit "Cine sunt CER-ii?", încercând să găsești elemente pe care să le aplici în viața ta. Funcția mea în cadrul acestei organizații de constiință este pur onorifică, căci în ea nu este nevoie de persoane cu rol executiv. CER-ii nu au nicio obligație în afară de aceea de a-și mulțumi propria conștiință.
Alinierea la o autentică călătorie spirituală implică venerație profundă pentru viață. Noi, CER-ii, observăm cum consumul de carne, sau orice implicare în suprimarea vieții animalelor, creează un blocaj pe calea spre o înțelegere superioară a esenței sacre a existenței. Calea noastră sugerează că pacea interioară se adâncește atunci când alegem bunătatea și non-violența față de toate ființele.
Hotărârea CER-ilor de a posta uneori pe rețelele sociale este animată de sentimentul datoriei față de societate și, totodată, al compasiunii, inclusiv față de cei care își fac foarte mult rău consumând carne. De altfel, funcția intelectuală a unui om, oricât de înaltă ar fi, dacă aparține inteligenței prădătorului, nu va putea să-i aducă decât foloase efemere.
CER-ii sunt gardieni ai ordinii și luptă cu toate mijloacele împotriva haosului. Ei nu au ierarhii și nu se întrunesc niciodată. Nu comunică între ei prin mesaje scrise sau sonore. Împărtășirea dragostei și a cunoașterii pe frecvența lor specială, accesibilă numai lor, este singurul loc unde se întâlnesc cu drag. Aici, ceea ce oferă primesc însutit, iar fericirea și cunoașterea lor cresc în permanență.
A fi CER nu este un fapt autentificat de vreun document, ci este o senzație confirmată de propriile fapte. A se simți CER este tot ce poată să spună un CER despre sine. A se simți pentru el este identic cu a fi.
Unul dintre cele mai amuzante saluturi ale CER-ilor este următorul: „Fii un CER, căci nu te costă nimic din ceea ce nu ești!”
Desigur, salutul își păstrează valabilitatea numai dacă cel în cauză își mulțumește, fără compromisuri, propria conștiință. Noi sperăm că niciodată un om care și-a pus conștiința garanție, declarând că se simte CER, nu și-o va încălca. Negativitatea și ura exprimată public îl vor deconspira pe acela care ne încalcă principiile.
Pentru a asigura coerența mesajului și a viziunii, există însă o regulă asupra căreia nu se poate discuta: nimeni nu are voie să vorbească în numele CER-ilor, sugerând schimbări ale principiilor și ale modului de organizare. Prin inspirația pe care i-a oferit-o Divinitatea, doar inițiatorul este îndreptățit să aducă unele mici îmbunătățiri, excluzând însă posibilitatea de a schimba esența celor trei principii. În felul acesta, este garantat că mesajul rămâne nealterat și ferit de impurități.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu