(*If you're interested in the graceful science of CER and don't know the language we're writing in, you can use a translation app)
După ce am comunicat cu mii de oameni, vegani, credincioși, oameni de știință, oameni de spiritualitate, educați, needucați, cunoștințe, străini și tot ce vă poate trece prin minte în a așeza oamenii pe categorii, am ajuns la concluzia că ideile CER-ilor sunt imposibil de asimilat fără o practică spirituală precedentă. Iar viața, în ciuda opiniilor comune, nu are niciun motiv să nu-i scoată în cale.
Noi, CER-ii, îi vom lăsa în pace pe cei care ne-au întors spatele, permițându-le să-și vadă de viață lor, cea care le-a fost trasată de instinctele Regnului Fizic încă de dinainte de a se naște.
Roata se va învârti pentru ei precum s-a învârtit sute și mii de generații, visele vor primi imagini noi, decorurile se vor înnoi întruna, dar viața lor va rămâne aceeași.
Vrem doar să le spunem celor cu care ne-am întâlnit, fizic sau prin intermediul rețelelor de socializare, să-și amintească de noi și de șansa pe care teoretic au avut-o. Spunem teoretic, pentru că practic n-au avut nici una, deoarece nu și-au început munca de sacrificare a plăcerilor inutile.
Această stare de lucruri nu ne înfurie ci ne produce milă. Faptul că o sumă de circumstanțe favorabile au condus ființa umană în vârful lanțului trofic nu o poate evidenția cu nimic pentru șansa unei vieți mai bune, în conformitate cu legile evoluție fizice și spirituale ale Universului.
Noi suntem ferm convinși că fără o credință fierbinte în Spiritul vieții, numit în mod obișnuit Dumnezeu, însoțită de renunțarea la toate alimentele de natură animală, omul nu are nicio șansă.
Translate
miercuri, 24 aprilie 2024
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
A te simți iubit de Divinitate
(For our non-Romanian readers: Please use the Translate widget above to view this article in your preferred language) A te simți iubit de Di...
-
(în română, mai jos) Who Are the CERs? On the blog "The Right Path of the CERs," there are several articles explaining who the CER...
-
(în română, mai jos) There are two types of vegans: those who fight for animal rights and those who choose veganism for spiritual evolution....
-
(în română, mai jos) On the blog "The Incredible Path of the CERs", there are several explanatory articles about the CERs and the...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu