Când ai făcut pace cu Divinitatea
(în română, mai jos)
Acest articol este adresat în primul rând tuturor celor pe care i-am întâlnit în această viață. Celor care vor ajunge să-l citească aparent din întâmplare le este adresat de asemenea, deoarece dacă a ajuns în posesia lor este pentru că ceva în interiorul lor îi cheamă spre idealul acceptării cu bucurie a tot ce le-a oferit viața.
*
Dacă ar fi să mă mai nasc de mii de ori pe acest Pământ, mi-aș alege aceiași părinți, aceiași bunici, aceiași frați, aceleași surori și aceleași rude. Mi-aș alege același sat unde să mă nasc, aceiași vecini, aceeași școală, aceiași profesori și aceiași colegi. Aș alege să am aceleași animale în jurul meu, aceiași copaci, aceleași grădini și aceleași străzi pe care am pășit. Mi-aș alege aceleași orașe unde am trăit, aceeași soție, aceiași copii, aceiași socri, aceiași cumnați și aceleași cumnate. Aș alege aceleași fete care mi-au plăcut și aceiași amici pe care i-am avut. Nu aș schimba nicio fărâmă din această viață pe care am avut-o, dar nu pentru că ea mi-a oferit lapte și miere, ci pentru că mi-a dăruit, prin fiecare ființă pe care am întâlnit-o, posibilitatea să învăț o lecție de neprețuit, o învățătură de care aveam nevoie neapărat pentru a ajunge la mine însumi.
Dacă m-aș mai naște de mii de ori aș vrea să trăiesc aceleași situații penibile și stupide pe care le-am trăit în viața aceasta, pentru că în alte condiții nu sunt deloc sigur că aș mai fi ajuns la mine însumi. Aș vrea să repet aceleași clinciuri pe care le-am avut cu toți cei pe care i-am enumerat până acum și să primesc aceleași blesteme pe care le-am primit. Două din ele se evidențiază în mod deosebit, în arealul folcloric și cultural în care m-am născut: "Să nu mai ajungi niciodată!" și "Luate-ar naiba!". Pe ambele le-am primit în această viață, dar nu de la niște persoane pasagere prin ea, ci de la cele mai apropiate personaje feminine pe care poate să le aibă un om de-a lungul vieții. Niciuna din acest lanț natural nu m-a cruțat, și măcar unul din aceste două blesteme mi l-a aruncat cu foc. Ambele s-au adeverit: naiba m-a luat de numeroase ori, aruncându-mă în focul celor mai aspre dureri, și niciunul din toate planurile, ce mi le-am propus în minte de-a lungul vieții, nu s-a împlinit. Aș fi vrut să fiu un mare fotbalist, aș fi vrut să fiu un om foarte bogat, aș fi vrut să fiu un orator desăvârșit, aș fi vrut să fiu un om foarte iubit, dar nici pe departe nu am reușit ceva din toate acestea. Tot ce s-a împlinit bun în viața mea a venit de la sine fără să-mi fi propus vreodată explicit să obțin asta. De fapt nu am obținut nimic, pentru că nimic nu era de obținut. Tot ce era de valoare era în mine de dinainte de a mă fi născut, și toată viața am alergat după himere.
Pentru că din motive neștiute de nimeni m-am născut în această lume cu un temperament vulcanic și pasional, cu toate că am făcut eforturi supraomenești să-l țin în frâu, nu s-a putut să nu-mi scape din el guri de foc care au ars sufletul ființelor ce m-au înconjurat. Șuvoiul de foc pe care l-am aruncat l-am primit înapoi, și limbile de foc cu care unii m-au atins eu le-am returnat fără excepție. Acum însă, nu numai că aș vrea să repet tot ce s-a petrecut în viața mea și să înghit aceleași oceane de otravă, dar aș vrea să mulțumesc din tot sufletul celor care s-au făcut părtași la aceste experiențe. Căci fără ele sunt mai mult decât sigur că nu aș mai fi ajuns la mine însumi, iar acest "Mine" este identitatea mea absolută care are la dispoziție cheile fericirii absolute. Mulțumirile mele poate nu-i interesează pe cei care s-au perindat prin viața mea, de la cei mai apropiați până la cei cu care am schimbat doar o privire, dar pentru mine este foarte important să le transmit. Dar pentru că mulțumirile mele verbale poate să nu-i intereseze, nu-mi mai rămâne decât să le urez din toată inima, și celor care mai sunt pe Pământ și celor care nu mai sunt, să trăiască fericirea mea. Le doresc și lor această fericire neasemuită de a fi cu Sinele Divin, de a fi ocrotit și călăuzit de el. Le doresc din toată inima să simtă același imbold viu pe care l-am simțit eu atunci când m-am abandonat în mâinile Divinității, iar ea mi-a oferit o viață plină de pozitivitate și speranță. Din tot Universul acum nu-mi mai lipsește nimic. Am tot ce-i trebuie inimii și sufletului meu. Viața m-a binecuvântat cu bucuria peste care nu mai poate fi nimic.
Dacă m-aș mai naște de mii de ori pe acest Pământ nu aș risca să înlocuiesc nici măcar o muscă ce mi-a zburat pe dinainte, pentru că fără ea și impresia pe care mi-a creat-o nu am nicio certitudine că aș mai fi ajuns la mine însumi. Toți cei care au trecut prin viața mea, oricât de mult m-au necăjit, au fost chiar cei care trebuiau să-mi ofere lecțiile pe care le-am primit, și, dacă stau bine să mă gândesc, ei nu au fost decât o formă pe care a luat-o Divinitatea pentru a mă călăuzi pe drumul pe care am întâlnit-o.
Acest articol este adresat în primul rând tuturor celor pe care i-am întâlnit în această viață. Celor care vor ajunge să-l citească aparent din întâmplare le este adresat de asemenea, deoarece dacă a ajuns în posesia lor este pentru că ceva în interiorul lor îi cheamă spre idealul acceptării cu bucurie a tot ce le-a oferit viața.
*
Dacă ar fi să mă mai nasc de mii de ori pe acest Pământ, mi-aș alege aceiași părinți, aceiași bunici, aceiași frați, aceleași surori și aceleași rude. Mi-aș alege același sat unde să mă nasc, aceiași vecini, aceeași școală, aceiași profesori și aceiași colegi. Aș alege să am aceleași animale în jurul meu, aceiași copaci, aceleași grădini și aceleași străzi pe care am pășit. Mi-aș alege aceleași orașe unde am trăit, aceeași soție, aceiași copii, aceiași socri, aceiași cumnați și aceleași cumnate. Aș alege aceleași fete care mi-au plăcut și aceiași amici pe care i-am avut. Nu aș schimba nicio fărâmă din această viață pe care am avut-o, dar nu pentru că ea mi-a oferit lapte și miere, ci pentru că mi-a dăruit, prin fiecare ființă pe care am întâlnit-o, posibilitatea să învăț o lecție de neprețuit, o învățătură de care aveam nevoie neapărat pentru a ajunge la mine însumi.
Dacă m-aș mai naște de mii de ori aș vrea să trăiesc aceleași situații penibile și stupide pe care le-am trăit în viața aceasta, pentru că în alte condiții nu sunt deloc sigur că aș mai fi ajuns la mine însumi. Aș vrea să repet aceleași clinciuri pe care le-am avut cu toți cei pe care i-am enumerat până acum și să primesc aceleași blesteme pe care le-am primit. Două din ele se evidențiază în mod deosebit, în arealul folcloric și cultural în care m-am născut: "Să nu mai ajungi niciodată!" și "Luate-ar naiba!". Pe ambele le-am primit în această viață, dar nu de la niște persoane pasagere prin ea, ci de la cele mai apropiate personaje feminine pe care poate să le aibă un om de-a lungul vieții. Niciuna din acest lanț natural nu m-a cruțat, și măcar unul din aceste două blesteme mi l-a aruncat cu foc. Ambele s-au adeverit: naiba m-a luat de numeroase ori, aruncându-mă în focul celor mai aspre dureri, și niciunul din toate planurile, ce mi le-am propus în minte de-a lungul vieții, nu s-a împlinit. Aș fi vrut să fiu un mare fotbalist, aș fi vrut să fiu un om foarte bogat, aș fi vrut să fiu un orator desăvârșit, aș fi vrut să fiu un om foarte iubit, dar nici pe departe nu am reușit ceva din toate acestea. Tot ce s-a împlinit bun în viața mea a venit de la sine fără să-mi fi propus vreodată explicit să obțin asta. De fapt nu am obținut nimic, pentru că nimic nu era de obținut. Tot ce era de valoare era în mine de dinainte de a mă fi născut, și toată viața am alergat după himere.
Pentru că din motive neștiute de nimeni m-am născut în această lume cu un temperament vulcanic și pasional, cu toate că am făcut eforturi supraomenești să-l țin în frâu, nu s-a putut să nu-mi scape din el guri de foc care au ars sufletul ființelor ce m-au înconjurat. Șuvoiul de foc pe care l-am aruncat l-am primit înapoi, și limbile de foc cu care unii m-au atins eu le-am returnat fără excepție. Acum însă, nu numai că aș vrea să repet tot ce s-a petrecut în viața mea și să înghit aceleași oceane de otravă, dar aș vrea să mulțumesc din tot sufletul celor care s-au făcut părtași la aceste experiențe. Căci fără ele sunt mai mult decât sigur că nu aș mai fi ajuns la mine însumi, iar acest "Mine" este identitatea mea absolută care are la dispoziție cheile fericirii absolute. Mulțumirile mele poate nu-i interesează pe cei care s-au perindat prin viața mea, de la cei mai apropiați până la cei cu care am schimbat doar o privire, dar pentru mine este foarte important să le transmit. Dar pentru că mulțumirile mele verbale poate să nu-i intereseze, nu-mi mai rămâne decât să le urez din toată inima, și celor care mai sunt pe Pământ și celor care nu mai sunt, să trăiască fericirea mea. Le doresc și lor această fericire neasemuită de a fi cu Sinele Divin, de a fi ocrotit și călăuzit de el. Le doresc din toată inima să simtă același imbold viu pe care l-am simțit eu atunci când m-am abandonat în mâinile Divinității, iar ea mi-a oferit o viață plină de pozitivitate și speranță. Din tot Universul acum nu-mi mai lipsește nimic. Am tot ce-i trebuie inimii și sufletului meu. Viața m-a binecuvântat cu bucuria peste care nu mai poate fi nimic.
Dacă m-aș mai naște de mii de ori pe acest Pământ nu aș risca să înlocuiesc nici măcar o muscă ce mi-a zburat pe dinainte, pentru că fără ea și impresia pe care mi-a creat-o nu am nicio certitudine că aș mai fi ajuns la mine însumi. Toți cei care au trecut prin viața mea, oricât de mult m-au necăjit, au fost chiar cei care trebuiau să-mi ofere lecțiile pe care le-am primit, și, dacă stau bine să mă gândesc, ei nu au fost decât o formă pe care a luat-o Divinitatea pentru a mă călăuzi pe drumul pe care am întâlnit-o.
Comentarii
Trimiteți un comentariu